joi, noiembrie 21, 2024
1.8 C
Călăraşi

Radu Hossu : Candidezi pe bune la șefia USR? Da!

Must read

Reacțiile la anunțarea candidaturii mele pentru președinția USR au fost extrem de multe, din toate mediile sociale. Lucru la care nu mă așteptam, sincer.

Sunt covârșitor pozitive și niciuna nu vine de la vreun lider actual al USR. Asta înseamnă pe de-o parte că există o sete de autenticitate, de sinceritate și de asumare și pe de cealaltă că „greii” partidului sunt măcar un pic îngrijorați. Mai înseamnă și că autenticitatea și dialogul le limbajul cetățeanului a lipsit din USR.

Am spus că vreau să întorc partidul cu fața la cetățeni. Asta nu se face ușor, dar se face cu inspirație și sinceritate. Oamenii văd și simt când liderii unui partid li se adresează din interes pentru a le rezolva problemele, nu din interes pentru a-și menține ei posturile.
Pentru asta, dacă voi fi ales…

…voi dizolva conducerile filialelor neperformate (și sunt aproape toate) și voi încuraja membri buni care până acum au fost ignorați pentru că au avut curajul să „fluiere în biserică”.
Am interesul să fiu președintele membrilor USR, nu cel susținut de „vedete” din USR. Președintele membrilor USR care investesc timp, energie și-și sacrifică bucăți din viața personală pentru crezul scris în denumirea partidului.

Aceasta este doar una din măsurile pe care le voi lua dacă voi fi ales. Și nu e singura în care am încredere că va accelera partidul spre o creștere pe bază de performanță și respect față de electoratul lui. Mai urmează.

Pentru a fi ales însă, am nevoie de voi. Partenerii mei în această luptă sunteți voi, cei care sunteți dezamăgiți de actualul USR, dar care nici nu ați vrea să votați la Parlamentare cu PNL, PSD sau AUR. Dar și cei care aveți speranță că lucrurile se pot repara. Cei care mă citiți acum. Cei care știți că ce spun, fac (uneori inclusiv cu riscul de a-mi pierde viața). Așa că vă îndemn: dacă aveți un prieten membru USR, spuneți-i despre candidatura mea. Dacă sunteți membru USR, vorbiți în filiala voastră despre candidatura mea. Asta mă va ajuta să-mi ajungă mesajul mai departe, acolo unde „împărăția” nu vrea: la membrul simplu și cu drept de vot la alegerile interne din 26-28 iunie.

Iar pentru că mass-media mă ignoră aproape total, poate mă ajutați voi să duc mesajul peste tot pe Facebook, aici unde sunt peste 90% din membri USR, printr-un share.

Radu Hossu

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article

Descoperă mai multe la Călărași | Călărășeanul

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura